De ce mi-a plăcut Budapesta?

Lecţiile de geografie au fost mereu gazda viselor mele. Anul trecut mi-a mai apărut o dorinţă: să văd Budapesta. Spre marele meu entuziasm, oportunitatea asta a apărut. Şi Budapesta a fost aşa cum mi-o imaginam: unul din oraşele sufletului meu!
Ce mi-a plăcut la Budapesta?

#1 Arhitectura
E greu să defineşti acest oraş printr-un stil, pentru că după invaziile turceşti, a fost reconstruit după modele preluate din toată Europa. Combinaţia de stiluri creează turiştilor senzaţia „c-au mai fost pe-aici”. Şi totuşi, ţi se taie răsuflarea văzînd parlamentul, în toată splendoarea sa, sau întregul oraş de pe Citadella.
_DSC4743

_DSC4799

#2 Structura oraşului
Oraşul e despărţit de Dunăre în Buda şi Pesta, ambele părţi cu o splendoare aparte, formînd împreună farmecul de nedescris al Budapestei. Plus la asta, dacă vorbim de structura străzilor, cred că-i una accesibilă. Dacă te rătăceşti aici, găseşti cu siguranţă drumul spre casă.
_DSC4464

#3 Îngheţata
BUDAPESTA ARE ÎNGHEŢATĂ GUSTOASĂ! Pe arşiţa mare de iulie, eu am ales una…albastră, şi n-am regretat. Avea gust de caramelă îmbinată cu aroma de gumă de mestecat, şi mi-a adus aminte, brusc, de copilărie.

_DSC4571

#4 Oamenii frumoşi şi…sănătoşi
Hoinărind pe străzile Budapestei, mi s-a întipărit în memorie un lucru: oamenii de aici sunt frumoşi (în special băieţii, fetelor 😀 ), stilaţi şi disponibili să te ajute dacă apelezi la ei. Un aspect care aş vreau mult să-l întîlnesc mai des şi pe străzile Chişinăului sunt trotinetele, bicicletele, rolele utilizate la maxim, de la mic pîn’ la mare, de dimineaţa pînă seara!

_DSC4724

#5 Budapesta never sleeps!
Dacă ziua mi se părea puţin tineret pe stradă, noaptea am văzut o avalanşă: parcuri, localuri, străzi supraaglomerate! Zici că lumea n-are nevoie de odihnă :D, iar autobuzele nu-şi încetează programul de lucru, e ok să le vezi pe la ora 3-4 pline cu lume!

_DSC4446

Asta am avut a vă spune despre Budapesta mea, iar dacă voi aveţi posibilitatea să mergeţi într-acolo – utilizaţi-o la maxim şi consumaţi cu nesaţ din fiecare detaliu al oraşului!

_DSC4777