La final.

Ploaia ne-a dus amintirea-n noroi,

Şi-am ajuns rezultatu’-mpărţirii la doi,

Ne tot mistuie dorul de-un soare de mai,

Iau valiza şi plec. Tu, de vrei, să mai stai.

 

Am tot aspirat la un timp pentru pace,

Căutînd-o nebun ca în fîn două ace,

‘Cică nimeni nu poate schimba tot ce-a fost,

Iar acum nici nu cred că mai are vreun rost.

 

Mai citesc uneori cîte-un rînd de la tine,

Ții sa-mi spui că eşti fericit şi ţi-e bine.

Mă tot frig de-o făclie aprinsă uşor,

Care-a ars nebunesc şi risipitor.

 

 La final, le arunc pe toate în mare,

Să miroase a vînt, să miroase a sare,

Şi aş mai vrea să-ţi zic doar ceva:

Liniştea ta, nici liniştea mea,

Nu vor striga niciodată aşa.

Image

 

 

 

 

Advertisements

Ploaia şi eu

Zilele astea e cam noros afară. Azi am privit ploaia din altă perspectivă şi am realizat că-i o sursă nesecată de inspiraţie.

Plouă iar.

Plouă iar şi ploaia asta toată

Are ceva sfînt şi bun în ea,

Şi se scurg pe văi cu ea odată

Grijile şi suferinţa mea.

 

Continue reading