Pustiu de iarnă

 

La noapte viscoleşte-n lună plină

Şi norii cei fugari cerşesc lumină,

Iar crivăţul cel dur şi nemilos

Ne-a împietrit acum pînă la os.

 

Pe-un vîrf de munte să urcăm cu greu

Şi vîntul rău să vrea să ne doboare,

Acolo, sus, să fim doar tu şi eu

Şi stele mii ne leagănă agale.

 

Acolo-n vîrf de munte-i numai ger

Şi poţi să strigi de-a pururi, că te-aude

Doar neaua – jos şi luna de pe cer,

Şi infinitul rece ne exclude.

 

Să-mi cînţi colinzi cu flori şi lerui ler

Şi să pornim hoinar din casă-n casă,

Să fie iarna noastră un mister-

Viscol smerit, zăpadă cuvioasă.

 

Iar casele vor fi şi ele goale-

I-au deportat pe toţi din vîrf de munte,

Rămaşi au fost, pe ger, doar în sandale,

Din chinurile lor să facă-o punte.

 

C-a fost şi-n aste locuri sărbătoare,

Şi alergau în gloate mari golani,

Din geam în geam, în cor, cu o urare,

De se aud cîntări şi peste ani.

 

Aici, în vîrf de munte-i numai ger,

Printre nămeţi nici vîntul nu ne ştie,

E doar un pas de-aici pînă la cer,

Cînd, printre fulgi, ne leagă-o veşnicie.

d37bf9ee0df6547255fee8c06a17151a

Advertisements

Reflecţii reci.

Pe geam de lacrimi adumbrit,

În picuri mari cu largi suspine,

Iute plutind spre infinit,

Se scurge umbra mea pe tine.

 

Şi-s nori indiferenţi şi reci,

Care-ţi duc dorul, soare falnic,

Ce ca un vînt de iarnă treci:

Nici prea zgîrcit, nici mult prea darnic.

 

Decoru’-i trist şi monoton

De-ţi curge plumbul pe retină

Şi-n fiecare cromosom

Dorul cu ploaie se alină.

tumblr_mh0vf0C1qw1qdjto7o1_1280_large