Vreme de luptă

Intuiesc, nu ţi-a fost greu,

Ce ştii tu, nu mai ştiu eu,

Regăsiri din da şi nu,

Prăbuşim un “eu şi tu”.

 

Eu vreau soare-tu vrei nori,

Alergăm pe cîmp de flori

Şi ne-ascundem după rază,

Nimeni fuga să n-o vază.

 

Plouă azi pe urma noastră,

Tu pui lacăt la fereastră,

Şi închizi şi uşa bine,

Eu şi ploaia lupt cu tine.

 

Urlă vîntu’-n difuzoare,

Avem roşu-n semafoare,

Am stopat pe contrasens,

Nu mai vreau să caut sens.

 

Vei fi invizibil tu,

Sună plauzibil, nu?

Dar oricum te voi vedea,

Braţ la braţ cu umbra mea.

 

Cugetele noastră luptă,

Sar şi strigă, nu se-ascultă,

Hai să le lăsăm în pace,

Ce-am putea acum face?

 

Din războiul nostru mare

Am rămas cu o-ntrebare:

După cea mai rece zi,

Tu sau eu mă voi topi?

Imagine

Advertisements

Pustiu de iarnă

 

La noapte viscoleşte-n lună plină

Şi norii cei fugari cerşesc lumină,

Iar crivăţul cel dur şi nemilos

Ne-a împietrit acum pînă la os.

 

Pe-un vîrf de munte să urcăm cu greu

Şi vîntul rău să vrea să ne doboare,

Acolo, sus, să fim doar tu şi eu

Şi stele mii ne leagănă agale.

 

Acolo-n vîrf de munte-i numai ger

Şi poţi să strigi de-a pururi, că te-aude

Doar neaua – jos şi luna de pe cer,

Şi infinitul rece ne exclude.

 

Să-mi cînţi colinzi cu flori şi lerui ler

Şi să pornim hoinar din casă-n casă,

Să fie iarna noastră un mister-

Viscol smerit, zăpadă cuvioasă.

 

Iar casele vor fi şi ele goale-

I-au deportat pe toţi din vîrf de munte,

Rămaşi au fost, pe ger, doar în sandale,

Din chinurile lor să facă-o punte.

 

C-a fost şi-n aste locuri sărbătoare,

Şi alergau în gloate mari golani,

Din geam în geam, în cor, cu o urare,

De se aud cîntări şi peste ani.

 

Aici, în vîrf de munte-i numai ger,

Printre nămeţi nici vîntul nu ne ştie,

E doar un pas de-aici pînă la cer,

Cînd, printre fulgi, ne leagă-o veşnicie.

d37bf9ee0df6547255fee8c06a17151a

La final.

Ploaia ne-a dus amintirea-n noroi,

Şi-am ajuns rezultatu’-mpărţirii la doi,

Ne tot mistuie dorul de-un soare de mai,

Iau valiza şi plec. Tu, de vrei, să mai stai.

 

Am tot aspirat la un timp pentru pace,

Căutînd-o nebun ca în fîn două ace,

‘Cică nimeni nu poate schimba tot ce-a fost,

Iar acum nici nu cred că mai are vreun rost.

 

Mai citesc uneori cîte-un rînd de la tine,

Ții sa-mi spui că eşti fericit şi ţi-e bine.

Mă tot frig de-o făclie aprinsă uşor,

Care-a ars nebunesc şi risipitor.

 

 La final, le arunc pe toate în mare,

Să miroase a vînt, să miroase a sare,

Şi aş mai vrea să-ţi zic doar ceva:

Liniştea ta, nici liniştea mea,

Nu vor striga niciodată aşa.

Image

 

 

 

 

Amăgiri de suflet.

 

Topită inima mea

peste tine,

reci amintiri de rău

şi de bine,

zile cu soare şi stări

cu buline,

ieşi-vom oare noi doi

din ruine?

 

În jur- infinite chipuri

blajine ,

amăgite-n rugi şi aspiraţii

creştine,

chip plictisit-de vînzare-n

vitrine,

sufletul nostru vrea

vitamine.

 

Prunci povestiti în povestea

cu zîne

se zbuciumă azi între dor

şi suspine,

dragoste oarbă prin

ghilotine

şi utopie în visuri

alpine.

 

Strategii inutile şi

clandestine

se învîrtesc ca un roi

de albine,

zbuciumul nopţii vineri

s-aline

cea mai rămas

din MINE şi TINE.

tumblr_ml96pxuLtc1s7qlj3o1_500_large

Trist catren de vară

Pe lîngă culori şi zîmbete, vara poate avea şi momente nostalgice. Pentru că ele trebuie să fie cît mai puţine, eu m-am încadrat într-un catren : >

Trist catren de vară

 

Şi vara-i dor şi nostalgie,

Şi vara-i rece uneori,

Învăluită-n agonie

Dintr-o paletă cu…fiori.

large (2)

Terapie (anti)vis

              pentru prietenii mei visători…

M-au dus rapid cu ambulanţa,

Mi-au zis că speră la scăpare,

Mi-au injectat rapid substanţa,

Am diagnoză-VISĂTOARE.

 

Îmi tot strigau să mă trezesc,

De parc-aş fi pe somnifere,

Nu mă lăsau să aţipesc,

Că risc din nou să prind durere.

 

Mi-au dat regimul „Ochi deschis”,

Şi-o doză de stereotipi,

O lingură de antivis,

Plus retezare de aripi.

 

Am zis că-i mult prea imposibil,

Ca din celulă-am evadat,

E-un obicei indistructibil,

Şi iar în vise am plonjat.

 

Şi dacă voi mă acuzaţi,

Vă recomand o terapie:

Cîte-o pastilă de „visaţi”

(Nu dăunează, nu-i chimie!).

large

Scurgeri

La o margine de suflet
Ia un loc, în goana-ţi grea,
Că de-atîa zbor şi umblet,
Printre străzi, un vis murea.

Ni se scurg zilele toate.
„E firesc!”, ai vrea să zici,
Cînd privindule-adunate
Cauţi viaţa : „Eşti aici?”

Tot de ieri le-am dat lui Azi,
Azi vrea să le dea lui Mîine,
Ca o gloată de nomazi
Anii picură-n retine.

Şi se scurg prin fire dalbe
Şi prin riduri faciale,
Amintirile în salbe
Au nevoie de culoare!

Imagine

Iertată-mi fie publicarea mai rară, dar blogul meu e în perioadă de renovare. Reapar curînd, cu schimbări 🙂

P.S. Poezia de mai sus e pentru Cristi. Sper că citeşti asta şi zîmbeşti 🙂