Tristeţe fără titlu.

Sătul de vorbe şi emoţii false,

Tu, creiere, mai stai încă  un pic,

Pînă-şi răceşte el tălpile arse

Şi nu va mai simţi nimic, nimic.

 

Zdrobit de judecăţile păgîne,

Tu, dragă inimă, nu te opri,

Căci ea visează ziua cea de mîine,

Nutrind speranţe-n fiecare zi.

 

Mîhniţi de crudul peisaj lumesc,

Voi, ochilor, nu vă-ncetaţi clipirea,

Ca s-adunăm şi noi puţin, firesc,

Din realitatea noastră-n toată firea.

 

Uscate de atîta ros şi şters,

Voi, mîinilor,aveţi puţină milă

Şi mîngîiaţi pe-acei ce cred în vers,

Pe cei făr’ de-atitudine ostilă.

 

De-atîta inhalat cu răutate,

Plămînilor, iertaţi-ne, rugăm

Şi camuflaţi-ne de realitate

Din care toţi scăpare mai visăm.

Lasă un comentariu :)

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s